Versiunea completă
Pharma

Anuar Top 100 companii antreprenoriale. FildasTrading. Comerț farmaceutic

De numele Ancăi Vlad se leagă, de ani întregi, inevitabil, numele distribuitorului de medicamente Fildas, dar mai ales al rețelei de farmacii Catena, un adevărat colos în distribuția și retailul de medicamente. Încă de pe băncile Facultății de Relații Economice…

Georgiana Mihalache · 11 octombrie 2025 · 2 min de citit

De numele Ancăi Vlad se leagă, de ani întregi, inevitabil, numele distribuitorului de medicamente Fildas, dar mai ales al rețelei de farmacii Catena, un adevărat colos în distribuția și retailul de medicamente.

Încă de pe băncile Facultății de Relații Economice Internaționale din cadrul ASE București, Anca Vlad a început să lucreze ca traducător specializat în chimie, pentru prospecte de medicamente sau la conferințe pe teme medicale, dat fi ind că vorbea foarte bine engleza și franceza. În 1980, a fost repartizată la o companie din industria lemnului, iar experiența ei de șapte ani în exportul de mobilă avea să o ajute în viața de antreprenoriat. A lucrat apoi la Camera de Comerț a României ca director de țară pentru o companie străină, SmithKline Beecham Pharmaceuticals, din Anglia. Pasul cel mai important în antreprenoriat l-a făcut însă în 1993, când a pus bazele distribuitorului de medicamente Fildas Trading. În plus, de la o rețea de 30 de farmacii în județul Argeș, în 1999, când a preluat o companie din Pitești, antreprenoarea a reușit să ducă brandul Catena la vârful retailului farmaceutic și să-l păstreze în familie pe o piață pe care alte mari branduri antreprenoriale au semnat exituri de zeci de milioane de euro.

Brandul Catena a ajuns la aproape 1.000 de farmacii la nivel național și domină piața atât ca vânzări, cât și ca număr de farmacii.

Citește și