Versiunea completă
Auto & Transporturi

Anuarul de Logistică și Transporturi 2022. International Alexander: Creștere constantă în fiecare an

Compania de logistică și transport marfă International Alexander din Arad, cu capital românesc, fondată în 2003 de antreprenorul Simion Ioan Apreutese, a depășit anul trecut pragul de afaceri de 500 de milioane de lei (103 mil euro), în creștere față de nivelul de 432 milioane de lei anul anterior, arată datele publice de la mfinante.ro.

Corina Matei · 21 iulie 2022 · 2 min de citit

Compania de logistică și transport marfă International Alexander din Arad, cu capital românesc, fondată în 2003 de antreprenorul Simion Ioan Apreutese, a depășit anul trecut pragul de afaceri de 500 de milioane de lei (103 mil euro), în creștere față de nivelul de 432 milioane de lei  anul anterior, arată datele publice de la mfinante.ro. Compania avea un profit net de puțin peste 10 milioane de lei, la jumătate față de anul anterior, dar a depășit 1.000 de angajați, potrivit mfinante.ro.

Compania a bifat anul trecut două tranzacții – a preluat Vio Transgrup din Dâmbovița, business controlat de Viorel Angelescu, specializată pe nișa transporturilor internaționale de mare valoare și a transporturilor frigorifice. De asemenea, în 2021 a făcut o a doua achiziție în zona de producție, a preluat subisdiarele din România și Cehia ale firmei Brandl Industries, fondată în anul 1970, pentru a le putea oferi clienților din industria automotive întregul pachet de servicii. Valoarea tranzacțiilor nu a fost făcută publică.

Loredana Apreutese, director general al companiei, declara pentru ZF că la nivel de holding a înregistrat o cifră de afaceri de aproximativ 200 milioane de euro și 2.500 de angajați la nivel de grup, iar pentru 2022 își dorește o integrare cât mai eficientă a companiilor pe care le coordonează și estimează o creștere a cifrei de afaceri cu circa 15%.

Citește și