Apple a explicat de ce a scos din App Store aplicația populară a unui dezvoltator român
După ce Apple a scos din App Store aplicația Dash, dezvoltată de un român, pe internet au apărut un val de critici la adresa companiei, dar purtătorul de cuvânt al magazinului virtual, Tom Neumayr a adus niște lămuriri în acest sens.
Purtătorul de cuvânt al magazinului virtual, Tom Neumayr, a declarat pentru The Loop că au fost descoperite peste 1.000 de review-uri frauduloase pentru două conturi ale dezvoltatorului Bogdan Popescu. Potrivit lui Neumayr, dezvoltatorul a fost avertizat în legătură cu această problemă și i s-a cerut să o rezolve, dar acest lucru nu s-a întâmplat.
Potrivit Go4it, Popescu are, însă, o altă versiune. El scrie pe blogul său că aplicația și contul i-au fost șterse fără a fi avertizat. Bogdan Popescu mai spune că nu a manipulat niciodată review-urile.
„Asta e ceva ce nu am făcut niciodată”, a scris el. El a adăugat că un alt cont, care nu-i aparține, a provocat problemele despre care vorbește purtătorul de cuvânt al Apple.
-
Cine este Andrei Avădănei, CEO al Bit Sentinel, o companie de cybersecurity: ”Viitorul nostru depinde de cât de repede transformăm curiozitatea tinerilor în competențe tehnice reale”Business Hi-Tech · 15 noiembrie 2026
-
Dragoș Damian, Terapia Cluj: Nicușor Dan, un link și o poză care arată ce înseamnă să ai o strategie de diplomație economică. Cu o strategie de diplomație economică vom avea creștere în fiecare trimestru, nu numai în T3 – apropo, în T3 nu am avut GuvernOpinii · 15 noiembrie 2026
-
Compania aeriană cu care zbori a dat faliment? Un proiect care să protejeze banii turiștilor este pe drum. „Principiul e ca toată lumea să-și recupereze banii” VIDEOZF Live · 15 noiembrie 2026