Aproape una din cinci mașini vândute de Renault este sub marca Dacia
Vânzările mărcii Dacia la nivel mondial, luând în calcul cele 44 de piețe pe care se comercializează, au crescut cu 12% în prima jumătate a acestui an, la aproape 333.000 de autovehicule produse în cele trei uzine ale Grupului Renault – Mioveni, Tanger și Casablanca. Anul acesta la Mioveni se vor asambla circa 330.000 de automobile Dacia, în timp ce la Tanger vor fi asmblate aproximativ 310.000,…
Vânzările mărcii Dacia la nivel mondial, luând în calcul cele 44 de piețe pe care se comercializează, au crescut cu 12% în prima jumătate a acestui an, la aproape 333.000 de autovehicule produse în cele trei uzine ale Grupului Renault – Mioveni, Tanger și Casablanca. Anul acesta la Mioveni se vor asambla circa 330.000 de automobile Dacia, în timp ce la Tanger vor fi asmblate aproximativ 310.000, la care se adaugă cele de la Casablanca, dar în volum mai mic, potrivit datelor din piață.
În primul semestru al acestui an Dacia a ajuns să reprezinte 17,7% din vânzările Grupului Renault la nivel mondial, în creștere de la 17,5% în perioada similară a anului trecut înregistrând un avans mai rapid decât al mărcii Renault. În primul semestru, vânzările mondiale de autoturisme și vehicule utilitare ale Grupului Renault (inclusiv Lada) au înregistrat o creștere de 10,4 % pe o piață care a crescut cu 2,6 %. Astfel cota de piață a Grupului a ajuns la 4,1 % față de 3,9% în 2016.
Grupul, precum și mărcile Renault și Dacia, realizează un record de vânzări semestriale cu 1.879.119, 1.342.968 și respectiv 333.050 de vehicule vândute. Vânzările Renault Samsung Motors au crescut cu 12,5%, iar cele ale Lada cu 12,2 %.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026