Cum ar trebui să arate strategia alimentară a României. Peter de Boer, DN Agrar: Polonia și Ungaria s-au concentrat pe producerea și exportul de produse procesate sau semiprocesate, care au o valoare adăugată mai mare
Peter de Boer, membru CA & director strategie și IR în cadrul DN Agrar Group, care administrează cea mai mare fermă integrată din România, crede că, deși România a făcut progrese semnificative în ultimii ani, există încă loc de îmbunătățire și ar trebui să urmărească exemplul Poloniei, care s-a concentrat pe exporturi de produse cu valoare adăugată, nu pe cele de materii prime.
Peter de Boer, membru CA & director strategie și IR în cadrul DN Agrar Group, care administrează cea mai mare fermă integrată din România, crede că, deși România a făcut progrese semnificative în ultimii ani, există încă loc de îmbunătățire și ar trebui să urmărească exemplul Poloniei, care s-a concentrat pe exporturi de produse cu valoare adăugată, nu pe cele de materii prime.
„În România, o strategie pe termen lung s-ar putea concentra pe încurajarea dezvoltării sistemelor alimentare și promovarea lanțurilor scurte de aprovizionare cu alimente, oferirea de stimulente financiare fermierilor și implementarea unei politici consistente de subvenții și încurajarea adoptării de practici ecologice, cum ar fi agricultura ecologică. De asemenea, ar trebui să încurajeze și agricultura de precizie și dezvoltarea industriei alimentare în sine, pentru a adăuga valoare produselor agricole“, a spus Peter de Boer. El consideră că prin implementarea unei strategii cuprinzătoare și pe termen lung, România poate debloca întregul potențial al sectorului său agricol și poate contribui la creșterea economică a țării, poziționându-se ca un jucător important pe piața mondială a produselor alimentare. El dă exemplul Poloniei și Ungariei, unde fermierii primesc subvenții mai mari la hectar în comparație cu alți fermieri din regiune, finanțate de Uniunea Europeană și cu sprijin local.
„De exemplu, Polonia a negociat alocări semnificative din Politica Agricolă Comună (PAC) pentru a-și moderniza agricultura și a stimula competitivitatea. În plus, pentru a sprijini structura fermelor mai mici, guvernele ambelor țări oferă fonduri naționale și subvenții pentru a sprijini fermele familiale, întărind industria locală.“
-
Criza din industria europeană a bicicletelor face tot mai multe victimeBusiness Internațional · 15 noiembrie 2026
-
Răsturnare de situație la Nvidia: Jensen Huang ia în calcul o revenire spectaculoasă la conducerea gigantului de 4.000 de miliarde de dolari, la doar câteva zile după demisie. Elon Musk îl susține, iar Silicon Valley pune presiune pe companieZF 24 · 15 noiembrie 2026
-
Top 5 cele mai citite știri din ZF în ultimele 24 de ore, 13.11.2026Business Hi-Tech · 15 noiembrie 2026