Aradul ar mai putea avea un parc solar-mamut, după cel de 1.000 MW dezvoltat de Muntmark. Un proiect de 410 MW tocmai a primit avizul de racordare la rețea. Cine e în spatele lui?
Potrivit informațiilor Termene.ro, compania Agrivoltaics SRL este deținută de către Armand Consulting, care mai departe este controlată în proporție de 100% de omul de afaceri Armand Domuța, cel care deține furnizorul de energie Restart Energy.
Potrivit informațiilor Termene.ro, compania Agrivoltaics SRL este deținută de către Armand Consulting, care mai departe este controlată în proporție de 100% de omul de afaceri Armand Domuța, cel care deține furnizorul de energie Restart Energy. Anul trecut, businessul Restart a ajuns la 314 milioane de lei, cu 62% mai mare față de 2021, având un profit net de 15,6 milioane de lei, în creștere semnificativă față de pierderile de 2 milioane de lei din 2021. Compania care era activă și în domeniul furnizării de gaze naturale, a abandonat în 2021 tot portofoliul de clienți pe zona de gaz natural către ENGIE România, furnizor de ultimă instanță, în contextul în care firma nu a mai fost capabilă să-și asigure achizițiile de gaz natural pe fondul scumpirilor. În total a fost vorba despre un portofoliu de 18.000 de clienți care, peste noapte, s-au trezit plasați la alt furnizor.
Revenind la proiectul solar Agrivoltaics, capacitatea acestuia este de 410 MW, după cum arată datele Transelectrica, iar dacă va fi realizat investiția ar putea ajunge la peste 300 de milioane de euro. Acesta este al doilea mare proiect solar pe care îl atrage Aradul, tot aici urmând să fie realizat un parc solar de peste 1.000 MW. Acest megaproiect ar trebui finalizat în 2025, fiind cel mai mare parc solar la nivel european. Investiția se va ridica la circa 800 de milioane de euro și va genera circa 500 de locuri de muncă.
Parcul a fost gândit de grupul Monsson, cel mai mare dezvoltator de proiecte de energie verde din România deținut de omul de afaceri Emanuel Muntmark, și preluat anul trecut de Rezolv Energy, companie deținută de fondul britanic de investiții Actis. Potrivit celor mai recente informații, planurile Actis sunt de a ajunge în România la un portofoliu de producție de 2.000 MW, practic jumătate din acesta fiind deja asigurat prin proiectul din Arad.
-
Cine este Andrei Avădănei, CEO al Bit Sentinel, o companie de cybersecurity: ”Viitorul nostru depinde de cât de repede transformăm curiozitatea tinerilor în competențe tehnice reale”Business Hi-Tech · 15 noiembrie 2026
-
Dragoș Damian, Terapia Cluj: Nicușor Dan, un link și o poză care arată ce înseamnă să ai o strategie de diplomație economică. Cu o strategie de diplomație economică vom avea creștere în fiecare trimestru, nu numai în T3 – apropo, în T3 nu am avut GuvernOpinii · 15 noiembrie 2026
-
Compania aeriană cu care zbori a dat faliment? Un proiect care să protejeze banii turiștilor este pe drum. „Principiul e ca toată lumea să-și recupereze banii” VIDEOZF Live · 15 noiembrie 2026