Ce arată datele: În ultimul deceniu, creșterea salariului minim a fost cel mai bun instrument de creștere economică. Politica de majorare a salariului minim a antrenat și creșterea salariului mediu: în ultimii 14 ani, salariile s-au triplat, numărul de an
Salariul minim net și salariul mediu net la nivel național au crescut de trei ori în lei și s-au dublat în euro în perioada 2008-2021, iar numărul de angajați este mai mare cu peste 230.000 de persoane în prezent decât în urmă cu 14 ani, arată datele centralizate de ZF
Salariul minim net și salariul mediu net la nivel național au crescut de trei ori în lei și s-au dublat în euro în perioada 2008-2021, iar numărul de angajați este mai mare cu peste 230.000 de persoane în prezent decât în urmă cu 14 ani, arată datele centralizate de ZF. În prezent, un angajat cu salariul minim câștigă aproape 1.400 de lei net pe lună (față de 440 de lei în 2008), iar un angajat cu salariul mediu câștigă aproape 3.500 de lei net pe lună (față de 1.300 de lei, cât era în 2008).
„Salariile, și minim, și mediu, s-au triplat din 2008 încoace și acesta este un lucru bun, pentru că aceste creșteri au fost susținute de companii, companii care au putut să se dezvolte și să-și mențină ritmul de producție. În ciuda faptului că salariile au crescut, șomajul a scăzut. Să nu uităm că au fost ani în care salariul minim a crescut cu două cifre. Acum, în zonele industriale puternic dezvoltate nu mai există salariul minim, companiile oferă salarii peste acest nivel“, a explicat Florin Godean, country manager al firmei de recrutare Adecco.
Fără excepție, în fiecare an din perioada 2008 – 2021 salariul minim a crescut, chiar dacă economia a trecut prin două crize – criza financiară din 2008, în care aproape un milion de oameni și-au pierdut joburile, și criza sanitară începută anul trecut.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026