Arctic va produce în România cu 50% mai multe electrocasnice decât în 2020, după ce fabrica din Ulmi și-a dublat capacitatea și merge cu motoarele turate la maxim
Producătorul de electrocasnice Arctic din județul Dâmbovița va produce anual în România 5 milioane de frigidere, congelatoare și mașini de spălat, cu 56% peste nivelul din 2020, după ce a fost dublată capacitatea uneia dintre fabrici, cea de la Ulmi.
♦ Arctic a inaugurat o a doua linie de producție la Ulmi, fapt ce a dus capacitatea de producție la 2,2 milioane de unități ♦ Acesta este nivelul maxim posibil anunțat de companie pentru această fabrică ♦ Businessul total din România al Arctic ar putea sări astfel de 3 mld. lei, conform estimărilor ZF.
Producătorul de electrocasnice Arctic din județul Dâmbovița va produce anual în România 5 milioane de frigidere, congelatoare și mașini de spălat, cu 56% peste nivelul din 2020, după ce a fost dublată capacitatea uneia dintre fabrici, cea de la Ulmi. În 2020, ultimul an pentru care există date, cele două unități au realizat împreună 3,2 milioane de produse – aparate frigorifice și mașini de spălat.
Capacitatea de producție totală în România a crescut însă cu mai puțin, cu 25%, după investiția de la Ulmi, de la 4 la 5 milioane de unități. Diferența vine din faptul că în 2020, primul an de pandemie, cele două fabrici nu au funcționat la capacitate maximă. Din datele anunțate de companie, și la Găești e în derulare o investiție menită să crească producția din această fabrică de aparate frigorifice cu 10%. Oficialii Arctic nu anunță în ce stadiu e proiectul.
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026