Versiunea completă
Tranzacții

Arkema (Bostika) - Den Braven cu o fabrică la Buftea

Fondul de investiții Egeria a vândut producătorul de adezivi și izolanți Den Braven care deține o fabrică de materiale de construcții în Buftea. Cumpărătorul este Bostika, unul dintre cei mai importanți jucători de pe piața de adezivi și izolatori pentru construcții la nivel mondial.

Mirela Turlan · 13 iulie 2017 · 2 min de citit

Fondul de investiții Egeria a vândut producătorul de adezivi și izolanți Den Braven care deține o fabrică de materiale de construcții în Buftea. Cumpărătorul este Bostika, unul dintre cei mai importanți jucători de pe piața de adezivi și izolatori pentru construcții la nivel mondial. Valoarea tranzacției regionale este estimată la 485 mil. euro, potrivit presei internaționale. Operațiunile locale au contribuit cu peste 5 mil. euro la total, potrivit estimărilor din piață. Compania Bostik are sediul central în SUA și 5.000 de angajați în 50 de țări, iar în 2015 a fost preluată, contra sumei de 1,71 miliarde de euro, de către Arkema, o firmă franceză cu afaceri anuale de 7,7 miliarde de euro.

Den Braven are 1.000 de angajați, dintre care aproape 20% în România, și este unul dintre cei mai importanți juctători pe piața de produse de izolație, având opt fabrici la nivel mondial.

Den Braven România, subsidiara locală a grupului olandez Den Braven, livrează peste jumătate din vânzări peste hotare, atât în Europa, cât și pe alte continente, inclusiv în țări îndepărtate precum Brazilia sau Chile. Olandezii au mizat pe piața locală în plin boom, când în 2007 au deschis o fabrică în localitatea Buftea, lângă București, în urma unei investiții de 20 milioane de euro.

Citește și