Arobs a finalizat cea mai mare majorare de capital social a unei companii tech de la Bursa de Valori București. Grupul a atras 29 mil. euro
Arobs Transilvania Software (simbol bursier AROBS), cea mai mare companie de tehnologie listată la Bursa de Valori București, a anunțat încheierea cu succes a operațiunii de majorare a capitalului social în data de 10 iulie 2024, prin intermediul căreia a…
Arobs Transilvania Software (simbol bursier AROBS), cea mai mare companie de tehnologie listată la Bursa de Valori București, a anunțat încheierea cu succes a operațiunii de majorare a capitalului social în data de 10 iulie 2024, prin intermediul căreia a atras 28,7 milioane de euro. Procesul a constat în două etape – prima, în care acționarii existenți au subscris pe baza drepturilor de preferință, și a doua, în care noi investitori instituționali locali și internaționali au subscris în cadrul unui plasament privat. Prețul final pe acțiune pentru ambele etape a fost stabilit la 0,82 lei, conform unui comunicat de presă.
„Suntem încântați de succesul acestei majorări de capital, care ne permite să continuăm strategia noastră ambițioasă de creștere, prin M&A și prin expansiune internațională. Interesul ridicat din partea investitorilor instituționali demonstrează încrederea acestora în viziunea și capacitatea noastră de a dezvolta și consolida poziția AROBS pe piețele globale. Sectorul în care activăm, IT&C, joacă un rol crucial în transformarea și modernizarea industriilor la nivel global și cred cu tărie că AROBS este bine poziționată să facă parte din această schimbare”, a declarat Voicu Oprean, fondator și CEO al Arobs.
Datorită interesului semnificativ din partea investitorilor instituționali în cadrul plasamentului privat, oferta a fost suplimentată cu acțiuni existente. Astfel, pe parcursul ofertei, au fost vândute un total de 174.258.721 de acțiuni noi, împreună cu 56.546.000 de acțiuni existente oferite spre vânzare de acționarul majoritar, Voicu Oprean, direct și prin Cabrio Investments. Această suplimentare a ofertei cu acțiuni existente a fost realizată și pentru a crește free-float-ul companiei.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026