ASF a sancționat conducerea executivă a Euroins: Mihnea Tobescu, director general, trebuie să plătească o amendă de 100.000 de lei
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a decis să sancționeze conducerea executivă a Euroins România Asigurare, a doua cea mai mare companie de asigurări RCA din piața locală, pentru neîndeplinirea la termenele scadente a unora dintre obligațiile prevăzute în planul de măsuri stabilit în sarcina societății.
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a decis să sancționeze conducerea executivă a Euroins România Asigurare, a doua cea mai mare companie de asigurări RCA din piața locală, pentru neîndeplinirea la termenele scadente a unora dintre obligațiile prevăzute în planul de măsuri stabilit în sarcina societății.
Astfel, Mihnea Tobescu, directorul general al Euroins România, a fost sancționat cu o amendă de 100.000 de lei, iar Milena Guentcheva, directorul general-adjunct, a primit o amendă de 50.000 de lei. Euroins, unul din liderii pieței de RCA, se află în mijlocul unui scandal legat de rezervele constituite, subevaluarea daunelor și întârzierile privind onorarea obligațiilor de plată. La începutul lunii februarie 2020, asigurătorul a trecut temporar sub administrarea Fondului de Garantare a Asiguraților până a fost numit noul board al Euroins.
Anterior, compania a fost sancționată de ASF cu o serie de amenzi în valoare totală de 650.000 de lei pentru diferite abateri precum transmiterea cu întârziere a ofertei de despăgubire, a plății despăgubirilor și a constatărilor. Euroins avea la sfârșitul anului 2019 subscrieri de 1,27 mld. lei, în creștere cu 28% față de 2018. Compania se afla la finalul anului 2019 pe poziția patru în clasamentul celor mai jucători din piața asigurărilor. Euroins, a înregistrat în 2019 o pierdere tehnică totală de circa 75,9 mil. lei, din care o pierdere de 88,9 mil. lei vine din segmentul asigurărilor RCA.
-
Un lanț românesc de cafenele a urcat pe locul 4 în Europa. 5 to go a pornit de la o cafenea de 12 metri pătrați și are acum peste 800ZF 24 · 15 noiembrie 2026
-
Aproape un milion de clienți Salt Bank pot cumpăra acțiuni la Bursă direct din aplicație, fără sumă minimă și cu comision zero până pe 27 noiembrieBănci și Asigurări · 15 noiembrie 2026
-
Viitorul dezvoltării rezidențiale stă în comunitățiBusiness Construct · 15 noiembrie 2026