Asigurătorii membri ai UNSAR au achitat doar în primele 9 luni din 2024 despăgubiri de aproape 50 mil. lei pentru pagubele produse de furtuni locuințelor asigurate
Companiile de asigurări membre ale UNSAR au achitat doar în primele 9 luni ale anului trecut, despăgubiri de aproape 50 de milioane lei pentru pagubele produse de furtuni locuințelor asigurate. Suma este de două ori mai mare decât cea achitată în tot anul 2023, potrivit informațiilor transmise de reprezentanții Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare-Reasigurare din România (UNSAR).
Companiile de asigurări membre ale UNSAR au achitat doar în primele 9 luni ale anului trecut, despăgubiri de aproape 50 de milioane lei pentru pagubele produse de furtuni locuințelor asigurate. Suma este de două ori mai mare decât cea achitată în tot anul 2023, potrivit informațiilor transmise de reprezentanții Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare-Reasigurare din România (UNSAR). „Trăim vremuri în care efectele schimbărilor climatice devin tot mai evidente, iar locuințele noastre sunt din ce în ce mai expuse unor fenomene naturale extreme. Cu importante creșteri ale severității și frecvenței acestui fenomen, asigurarea facultativă pentru locuință devine o necesitate, oferind protecția financiară de care avem mare nevoie“, a declarat Alexandru Ciuncan, Președinte & Director General al UNSAR. Numărul furtunilor care au produs pagube locuințelor asigurate este în continuă creștere.
Doar în primele 9 luni ale anului trecut, au fost despăgubite cca. 6.300 de dosare de daună în baza asigurărilor facultative pentru locuințe – în creștere cu 36% față de întreg anul 2023. Practic, în fiecare zi, 23 de familii au primit ajutor financiar din partea companiilor de asigurări pentru a-și repara locuințele. „Locuința noastră merită să fie cel mai bine protejată în fața riscurilor, iar soluția o reprezintă asigurarea facultativă pentru locuință. Aceasta ne oferă sprijinul financiar necesar pentru a trece mult mai ușor peste multe situații nefericite. Fiecare dintre noi ar trebui să fie #sigurACASA alături de cei dragi“, a declarat Alina Bărbulescu, Specialist Asigurări Bunuri & Proprietăți în cadrul UNSAR.
Totodată, cea mai mare despăgubire plătită pentru acoperirea pagubelor generate de furtună, în baza unei asigurări facultative de locuință, atinge valoarea de 400.000 lei. Dacă analizăm top 3 cele mai mari astfel de despăgubiri, valoarea totală se apropie de 700.000 lei. Locuințele românilor pot fi protejate împotriva riscului de furtună printr-o asigurare facultativă. Această poliță poate fi emisă pentru imobilele care sunt deja protejate printr-o asigurare obligatorie PAD și oferă un nivel de protecție extins, la valoarea reală a clădirii și/sau a bunurilor deținute. Astfel, printr-o asigurare facultativă pot fi acoperite o serie de fenomene naturale, dar și alte tipuri de riscuri, precum: cutremure, alunecări de teren, incendii, explozii, căderi de corpuri, inundații produse de avarii ale instalațiilor de apă-canal, climatizare, termoficare, defecțiuni ale centralei termice, daune ale bunurilor electronice/electrocasnice etc.
-
Viitorul dezvoltării rezidențiale stă în comunitățiBusiness Construct · 15 noiembrie 2026
-
Cine este Andrei Avădănei, CEO al Bit Sentinel, o companie de cybersecurity: ”Viitorul nostru depinde de cât de repede transformăm curiozitatea tinerilor în competențe tehnice reale”Business Hi-Tech · 15 noiembrie 2026
-
Dragoș Damian, Terapia Cluj: Nicușor Dan, un link și o poză care arată ce înseamnă să ai o strategie de diplomație economică. Cu o strategie de diplomație economică vom avea creștere în fiecare trimestru, nu numai în T3 – apropo, în T3 nu am avut GuvernOpinii · 15 noiembrie 2026