Ce așteaptă de la 2026 antreprenorii și executivii din HoReCa: turbulențe și provocări. „Nu suntem stresați că vine criza, am mai trecut prin câteva și avem mai multă experiență acum. Deci, ne punem centurile de siguranță și ridicăm măsuțele.“
În cafenelele și restaurantele din România deja se simte o schimbare a comportamentului de consum. Oamenii vin mai rar și cumpără mai puțin, situația economică determinându-i să fie mai prudenți în abordare. Involuția e justificată și de faptul că prețurile au crescut accelerat în HoReCa după pandemie, în unele cazuri fiind chiar vorba de dublări.

„Semnele sunt deja aici – scăderea traficului în rețea și scăderea mediei pe tranzacție sunt semnale clare că lumea este îngrijorată și a luat decizia de a fi mult mai atentă cu toate tipurile de cheltuieli, așteptând să vadă cum vor evolua lucrurile“, spune Vasi Andreica, fondatorul cafenelelor Ted’s, unul dintre cei mai puternici actori din sector. Iar situația nu pare să se îmbunătățească, actorii din HoReCa vorbind despre un 2026 marcat de provocări și de turbulențe. Tot ei spun însă că dezvoltarea și investițiile trebuie să continue. „Businessul românesc a dovedit că știe să se adapteze. Anul 2026 va fi un an în care se va vedea reziliența antreprenorilor români“, spune Dragoș Petrescu, fondatorul City Grill.
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Miliardarul ucrainean Petro Poroșenko merge cu brandul de dulciuri Roshen la „kilometrul zerro” la shoppingului românesc, Bucur Obor. Magazinul monobrand se pregătește de CrăciunRetail & Agrobusiness · 14 noiembrie 2026
-
Zelenski dezvăluie o posibilă ofertă a SUA: Ucraina ar putea intra în NATO dacă renunță la Donbas. Președintele ucrainean spune că populația va decideEveniment · 14 noiembrie 2026