Un nou atac ransomware asupra unei instituții a statului, la 15 zile după cel care a blocat Cadastrul: Administrația Națională a Penitenciarelor a suspendat serviciul de telefonie pentru deținuți, programarea vizitelor, transferurile între penitenciare și
Administrația Națională a Penitenciarelor a fost vizată miercuri dimineață de un atac cibernetic „de tip ransomware asupra mai multor stații de lucru și servere care aparțin ANP”, a anunțat instituția printr-un comunicat. Măsura imediată a fost izolarea echipamentelor, urmată de suspendarea unei părți dintre servicii - de la telefonia pentru persoanele private de libertate și programarea vizitelo…
Administrația Națională a Penitenciarelor a fost vizată miercuri dimineață de un atac cibernetic „de tip ransomware asupra mai multor stații de lucru și servere care aparțin ANP”, a anunțat instituția printr-un comunicat. Măsura imediată a fost izolarea echipamentelor, urmată de suspendarea unei părți dintre servicii – de la telefonia pentru persoanele private de libertate și programarea vizitelor până la legăturile dintre unități și site-ul propriu -, iar transferurile între penitenciare au fost oprite. Instituția a anunțat că depune plângere la DIICOT.
ANP a notificat rapid Directoratul Național de Securitate Cibernetică: „În data de 29 iulie 2026, la ora 08.00, Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) a fost notificat, prin apel la numărul național de urgență 1911, cu privire la un incident de securitate cibernetică la Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP)”. DNSC precizează că a trimis imediat specialiști „pentru a oferi sprijin entității afectate” și confirmă natura atacului: ransomware, categoria de program care criptează datele victimei și le menține inaccesibile până la plata unei răscumpărări. ANP arată, la rândul ei, că echipa proprie de IT a sesizat DNSC „imediat”, iar directoratul „a intervenit cu celeritate pentru limitarea impactului acestui atac”, „fiind izolate fizic toate echipamentele”.
Lista, așa cum o prezintă ANP, cuprinde deopotrivă infrastructură internă și servicii de care depind direct persoanele private de libertate și familiile acestora: „IMS Web, Infokiosk, telefonia pentru persoanele private de libertate, portal programare vizite, conexiunile VPN între locații și site-ul www.anp.gov.ro sunt oprite pentru moment”. Instituția le încadrează drept „măsuri de precauție”, nu drept efecte directe ale atacului.
Prima consecință privește legătura dintre persoanele private de libertate și familiile acestora, întrucât au fost suspendate simultan serviciul de telefonie și programarea vizitelor. ANP anunță că va căuta soluții: „În vederea menținerii legăturii persoanelor private de libertate cu familiile și aparținătorii acestora vor fi identificate alternative în cel mai scurt timp posibil”.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026