Au lăsat robinetul deschis: Rusia, exporturi record de gaze în 2017
Rusia va exporta un volum record de gaze în acest an, de 192 miliarde de metri cubi, a anunțat Alexei Miller, președinte al gigantului rus Gazprom.
Rusia va exporta un volum record de gaze în acest an, de 192 miliarde de metri cubi, a anunțat Alexei Miller, președinte al gigantului rus Gazprom.
„Dacă tendința observată în ultimele 11 luni se va menține, Gazprom va stabili un nou record absolut al exporturilor de gaze, de 192 miliarde de metri cubi“, a declarat acesta, potrivit Le Figaro. Miller a precizat că în acest an Gazprom va extrage 470 miliarde de metri cubi de gaze, în creștere cu peste 13% față de anul trecut, când producția a fost una deosebit de slabă.
O mare parte a gazelor exportate de Gazprom sunt destinate UE și Turciei. În 2016, aceste două destinații au primit o cantitate record de gaze rusești, de 179,3 miliarde de metri cubi, în pofida dorinței UE de a-și reduce dependența de hidrocarburile rusești.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026