Versiunea completă
ZF 24 de ani

Aurel Bernat, director general BT Asset Management, Grupul Financiar Banca Transilvania, despre anul 2008

Cum privim acum anul 2008 dacă ne uităm în urmă? La momentul acela l-am fi dorit absent, dar ne-a predat lecții de business și de viață care, ulterior, paradoxal, ne-au impulsionat să progresăm chiar și în perioade gri.

Mirela Turlan · 18 noiembrie 2022 · 2 min de citit

Anii 2008-2009 au fost cei care mi-au marcat gândirea investițională. Cauzele pot fi diverse. În primul rând, a fost o criză în adevăratul sens al cuvântului, un exemplu de contaminare și în același timp un curs rapid de globalizare.

Sesizarea crizei, începutul, apogeul și revenirea la normalitate s-au resimțit în mod diferit, iar aici  mă refer la România. Cei conectați la știrile internaționale au văzut criza înainte de resimțirea la noi în țară a vreunui cutremur financiar. Alții au fost preferat să nu dea atenție, pe motive de decuplare economică. Iar cei mai mulți au văzut prea târziu efectul și au fost nepregătiți atât în ceea ce privește efectele, cât și revenirea post criză. Țin minte cum într-o zi, la îndemnul unui coleg de-al meu, mă uitam efectiv la oamenii care treceau pe stradă și am remarcat că își vedeau liniștiți de treburi.

Era anul 2008, scăderile bursiere erau zdravene, dar încă nu se simțea nimic în economie. Atunci am realizat că, indiferent cât de stresat aș fi legat de plasamente, indiferent câte griji ne facem într-un anumit moment al vieții, lumea merge mai departe. Iar acesta este un lucru grozav! În 2009, când sărbătoream revenirea burselor, lumea în jurul nostru devenise pesimistă. Ca o morală a evenimentelor, am învățat că în timp rănile se vindecă, că o scădere poate semnala o creștere puternică în viitor, iar în general atunci când toată lumea este pesimistă din punct de vedere investițional, acel moment este unul de expunere agresivă pe piețe.

Citește și