Aurul, pe val de la începutul anului: Ce susține creșterea de aproape 30% a prețului și ce perspective mai are metalul prețios?
Pe fondul tensiunilor geopolitice și al incertitudinilor economice, investitorii pariază tot mai mult pe aur în 2025. Prețul metalului prețios a urcat cu aproape 30% de la începutul anului pe piața spot, iar contractele futures ating acum circa 3.400 de…
Pe fondul tensiunilor geopolitice și al incertitudinilor economice, investitorii pariază tot mai mult pe aur în 2025. Prețul metalului prețios a urcat cu aproape 30% de la începutul anului pe piața spot, iar contractele futures ating acum circa 3.400 de dolari pe uncie (28 de grame), potrivit MarketWatch. Evoluția este determinată de conflictul dintre Israel și Iran, temerile privind noile tarife comerciale ale lui Donald Trump și inflația relativ ridicată în Statele Unite.
Cererea pentru plasamente de siguranță – unde se încadrează și francul elvețian – a crescut pe fondul acestor incertitudini, iar estimările arată că trendul ascendent va continua, spune Mihai Căruntu, vicepreședinte al Asociației Analiștilor Financiar-Bancari din România.
„Aurul a crescut foarte mult anul acesta și în ultimele 12 luni; s-a apreciat și francul elvețian, alt activ de refugiu. Incertitudinea mai mare s-a văzut pe cotațiile aurului, care a avut o decadă foarte bună, un randament anualizat de 8% în ultimii zece ani. Este foarte mult pentru că aurul a avut niște decenii în care a stagnat”, explică el.
-
Test auto ZF Tesla Model Y AWD Premium Dual Motor. Partea întâi: testul clasic – cum se conduceAuto & Transporturi · 14 noiembrie 2026
-
România a câștigat definitiv procesul Roșia Montană. Gabriel Resources cerea 6,5 miliarde de dolari, cea mai mare pretenție formulată vreodată împotriva statuluiEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Un kilogram de unt costă în medie 61 de lei la raft, față de 46 de lei acum cinci ani. Un singur grup controlează jumătate din piațăRetail & Agrobusiness · 14 noiembrie 2026