Austriecii aprobă dividendele de 1,8 mld. lei propuse de Petrom și bugetul pentru 2021, care prevede un profit de 1,8 mld. lei și venituri de 16 mld. lei. Acționarii au votat și numirea lui Marius Ștefan (Autonom) și a lui Răzvan Nicolescu (fost Deloitte
Pentru prima oară de la listarea din 2001 încoace, OMV Petrom – cea mai mare companie de la bursa românească își va remunera investitorii cu dividende mai mari decât profitul net, respectiv 136%, așadar și din rezerve și rezultatul reportat, propunerea primind ieri acordul acționarilor.
♦ Acțiunile, plus 1,7% în ședința de ieri.
Pentru prima oară de la listarea din 2001 încoace, OMV Petrom – cea mai mare companie de la bursa românească își va remunera investitorii cu dividende mai mari decât profitul net, respectiv 136%, așadar și din rezerve și rezultatul reportat, propunerea primind ieri acordul acționarilor.
Astfel, compania la care grupul austriac OMV are o deținere de 51% va plăti pe 7 iunie 2021 un dividend de 0,031 lei pe acțiune din rezultatul pe 2020, echivalentul unui randament de circa 7%.
-
Nvidia, în căutare de succesor pentru Jensen Huang, cel care și-a dat demisia după 33 de ani la conducerea gigantului tehnologic american. Șeful Arm, Rene Haas, este pe lista favorițilorBusiness Internațional · 13 noiembrie 2026
-
Ar putea urma scăderi la pompă. Pentru prima dată de la începutul războiului din Iran, există mai mult petrol pe piața internațională decât cerere. „Semne timide de reechilibrare”Business Internațional · 13 noiembrie 2026
-
Topul Celor mai admirați CEO din România ține mai mult de brandul companiei, de percepție și de marketingul fiecăruiaOpinii · 13 noiembrie 2026