Versiunea completă
Banci-Asigurari

AVBS Credit își lansează propriul sistem național de francizare

AVBS Credit, companie de brokeraj de credite, a investit peste 100.000 euro într-o aplicație care are în prim plan dezvoltarea brokerajului de credite în România, potrivit informațiilor transmise de companie.

Mircea Nica · 7 februarie 2024 · 2 min de citit

AVBS Credit, companie de brokeraj de credite, a investit peste 100.000 euro într-o aplicație care are în prim plan dezvoltarea brokerajului de credite în România, potrivit informațiilor transmise de companie. 

Aplicația este singura de profil din România și are ca obiectiv utilizatori din toate domeniile de activitate, atât brokeri francizați, cât și parteneri din alte domenii conexe, însă nu se va limita la acestea. AVBS a acordat în anul 2023 peste 1.470 de credite, dintre care 54% au fost credite ipotecare, 41% credite de nevoi personale și 5% alte tipuri de credit.

„Forța de muncă calificată sau care să-și dorească să învețe o specializare a scăzut mult în ultimii ani, iar noi, antreprenorii, ne confruntăm cu un deficit crunt de personal specializat. Astfel am ajuns la ideea acestei aplicații, care este specializată în piața de credite și poate fi folosită de oricine dorește să dezvolte o carieră în domeniul brokerajului de credite. Practic, în ea sunt înmagazinate toate informațiile necesare și sunt actualizate zilnic, pentru a livra clientului final cea mai bună soluție de credit din piață. Nu mai este nevoie ca brokerul să piardă timp să caute soluții sau să calculeze variante de creditare pentru clienți, ci se va axa pe a asculta clientul și a-i oferi un serviciu cât mai aproape de perfecțiune.“, a transmis Valentin Anghel, fondator AVBS Credit.

Citește și