Averea Fondului Proprietatea, la minimele ultimilor șase ani
Fondul Proprietatea (FP) a încheiat luna februarie cu active nete de 11,362 miliarde de lei, cel mai redus nivel din ultimii șase ani, potrivit raportărilor publice făcute de fond.
Scăderea de peste 2 mld. lei în active raportată de fond din septembrie 2010, când Franklin Templeton a preluat mandatul de administrator, până în februarie 2016 a fost cauzată de vânzările de active derulate de fond în anii trecuți, care s-au întors la acționarii FP sub formă de distribuții și răscumpărări de acțiuni, dar și din cauza deprecierii valorii participațiilor pe care fondul le deține la Petrom și la Romgaz în acest început de an, ca urmare a corecțiilor bursiere. Din 2010 până în 2015, fondul a distribuit 6,3 miliarde de lei către acționarii săi sub forma dividendelor, distribuțiilor de capital și răscumpărărilor de acțiuni.
Spre deosebire de activele nete totale, activul net unitar al FP are un avans de 12% în perioada cuprinsă între septembrie 2010 și februarie 2016, și grație faptului că fondul și-a redus numărul total de acțiuni de la 13,7 miliarde de acțiuni la 10,41 miliarde de acțiuni prin programele de răscumpărări derulate în acest interval. Activul net unitar este calculat prin împărțirea valorii activelor nete la numărul total de acțiuni. La 29 februarie, activul net unitar al fondului este 1,0906 de lei. Acțiunile FP se tranzacționează pe bursa de la București la un preț de 0,76 lei/unitate, astfel că discountul de tranzacționare față de activul net este de circa 30%.
După primele două luni din an, fondul are o pierdere de 611,5 milioane de lei, în principal din cauza deprecierii valorii participației pe care o deține la Petrom. Fondul este acționar cu 18,9% din capitalul Petrom, pachet ce valora 2,54 miliarde de lei la finalul lunii februarie, cu 18% mai puțin decât la începutul anului.
-
Dragoș Damian, Terapia Cluj: Nicușor Dan, un link și o poză care arată ce înseamnă să ai o strategie de diplomație economică. Cu o strategie de diplomație economică vom avea creștere în fiecare trimestru, nu numai în T3 – apropo, în T3 nu am avut GuvernOpinii · 15 noiembrie 2026
-
Compania aeriană cu care zbori a dat faliment? Un proiect care să protejeze banii turiștilor este pe drum. „Principiul e ca toată lumea să-și recupereze banii” VIDEOZF Live · 15 noiembrie 2026
-
„Nu înlocuiește, ci complementează”. Domeniul în care AI-ul spune „prezent” pentru că 50% din muncă e repetitivă VIDEOZF Live · 15 noiembrie 2026