Avertismentele privind recesiunea se înmulțesc. Cât de profundă ar putea fi aceasta și cât ar putea dura?
S&P Global consideră recesiunea iminentă în zona euro și Uniunea Europeană, dar se așteaptă ca aceasta să fie relativ scurtă și pronunțată. La rândul său, gigantul de transport maritim Maersk a avertizat că Europa este pe punctul de a intra în recesiune, iar SUA ar putea-o urma.

În scenariul său de bază, S&P Global anticipează o recesiune de două trimestre în zona euro și UE, în trimestrul IV al acestui an și primul trimestru al anului viitor. „Ne așteptăm ca pierderile totale ale PIB-ului real să depășească 1%, în principal pe fondul slăbirii consumului privat, în condițiile în care inflația erodează puternic veniturile reale ale gospodăriilor“, estimează S&P Global.
CEO-ului Maersk, Soren Skou, a avertizat într-un interviu recent acordat Bloomberg că „este cu adevărat dificil să fii foarte optimist cu un război în apropiere și o criză a energiei în această iarnă afectând încrederea consumatorilor și prin urmare cererea“.
-
Test auto ZF Tesla Model Y AWD Premium Dual Motor. Partea întâi: testul clasic – cum se conduceAuto & Transporturi · 14 noiembrie 2026
-
România a câștigat definitiv procesul Roșia Montană. Gabriel Resources cerea 6,5 miliarde de dolari, cea mai mare pretenție formulată vreodată împotriva statuluiEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Un kilogram de unt costă în medie 61 de lei la raft, față de 46 de lei acum cinci ani. Un singur grup controlează jumătate din piațăRetail & Agrobusiness · 14 noiembrie 2026