Versiunea completă
Banci-Asigurari

Avertismentul CSALB în legătură cu costurile amânării ratelor la credite: La expirarea perioadei de amânare ratele cresc cu până la 13% la creditele ipotecare și cu aproape 6% la creditele de nevoi personale

Decizia amânării ratelor la creditele contractate până pe data de 30 martie 2020 ar trebui să fie luată de către consumatori după o analiză riguroasă, în condițiile în care această măsură nu presupune ștergerea ratelor din scadențarul pe care l-au agreat împreună cu banca și nici înghețarea plății acestora, ci mai mult, adăugarea de costuri noi, arată o analiză Centrului de Soluționare Alternativ…

Cristina Bellu · 13 ianuarie 2021 · 1 min de citit

Decizia amânării ratelor la creditele contractate până pe data de 30 martie 2020 ar trebui să fie luată de către consumatori după o analiză riguroasă, în condițiile în care această măsură nu presupune ștergerea ratelor din scadențarul pe care l-au agreat împreună cu banca și nici înghețarea plății acestora, ci mai mult, adăugarea de costuri noi, arată o analiză Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB).

“Amânarea la plată nu presupune ștergerea ratelor din scadențarul pe care l-au agreat împreună cu banca și nici înghețarea plății acestora, deoarece după expirarea termenului de nouă luni se adaugă costuri noi. Amânarea la plată reprezintă doar un paleativ, o rezolvare parțială a problemelor consumatorilor”, spune Alexandru Păunescu, Președintele Colegiului de Coordonare al CSALB.

La expirarea perioadei de amânare ratele vor crește cu până la 13% la creditele ipotecare și cu aproape 6% la creditele de nevoi personale, arată datele CSALB pe baza calculelor comparatorului bancar FinZoom.ro

Citește și