Versiunea completă
Business Legal

Avocatul Poporului a cerut anchete la maternitățile și DGASPC din Constanța și Timișoara

Avocatul Poporului a cerut anchete la maternitățile și direcțiile pentru protecția copilului din Constanța și Timișoara, urmând să se verifice situația copiilor abandonați în maternități, se arată într-un comunicat.

Aurelia Alexa - Mediafax · 28 iulie 2014 · 1 min de citit

Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, s-a sesizat din oficiu și a dispus efectuarea unor anchete la maternitățile din municipiile Constanța și Timișoara și la direcțiile generale de asistență socială și protecția copilului (DGASPC) din cele două județe, în urma difuzării unor imagini cu copii abandonați în maternități de către un post de televiziune.

“La spitale, reprezentanții instituției Avocatul Poporului vor verifica, între altele, dacă copiii abandonați au nașterea înregistrată, care este starea lor de sănătate și care sunt condițiile de îngrijire medicală a acestora. La direcțiile de specialitate, se vor solicita date statistice privind abandonul copiilor în maternități, precum și informații referitoare la măsurile de protecție dispuse în cazul acestor copii”, se arată în comunicatul transmis, luni, agenției MEDIAFAX.

Instituția precizează că toate demersurile vor viza și respectarea legislației în vigoare în materie și, în funcție de rezultatul anchetelor, Avocatul Poporului va acționa conform prevederilor legale.

Citește și