Azomureș a făcut din nou profit record, de 166 mil. lei
Producătorul de îngrășăminte chimice Azomureș Târgu-Mureș (AZO), controlat de grupul elvețian Ameropa, a raportat în primele șase luni din acest an o creștere de 1,4% la nivelul profitului net, care a ajuns la 165,6 mil. lei (38 mil. euro).
Producătorul de îngrășăminte chimice Azomureș Târgu-Mureș (AZO), controlat de grupul elvețian Ameropa, a raportat în primele șase luni din acest an o creștere de 1,4% la nivelul profitului net, care a ajuns la 165,6 mil. lei (38 mil. euro).
Creșterea a avut la bază avansul afacerilor companiei cu 14% în aceeași perioadă, la 995,1 mil. lei (226,7 mil. euro). Compania a produs o cantitate de îngrășăminte cu 17% mai mică față de primele șase luni din 2011, dar a beneficiat de prețuri mai mari la vânzările externe și de deprecierea leului.
“Urmare a contextului economic favorabil existent în semestrul I 2011, concretizat prin creșterea cererii de îngrășăminte și a prețurilor, în principal pe piața externă, în perioada raportată capacitățile de producție ale societății au funcționat aproape la capacitate. O creștere însemnată în structura veniturilor o au veniturile financiare, creștere datorată, în primul rând, reevaluării soldurilor de active în valută la un curs dolar/leu tot mai crescut”, au precizat reprezentanții Azomureș.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026