Banca Angliei este implicată într-o anchetă fără precedent de fraudă
Banca Angliei, una dintre cele mai puternice bănci centrale din lume, este subiectul unei anchete penale fără precedent privind o posibilă manipulare în timpul crizei financiare mondiale a licitațiilor pentru fondurile de urgență destinate băncilor, scrie presa britanică.
Banca Angliei, una dintre cele mai puternice bănci centrale din lume, este subiectul unei anchete penale fără precedent privind o posibilă manipulare în timpul crizei financiare mondiale a licitațiilor pentru fondurile de urgență destinate băncilor, scrie presa britanică.
La sfârșitul anului 2007 și începutul anului 2008, în condițiile în care autoritățile făceau eforturi pentru a preveni paralizarea piețelor financiare, băncile comerciale au fost invitate să împrumute printr-o serie de așa-zise „licitații” bani de la Banca Angliei în schimbul unor garanții, notează The Guardian. Organizarea acestor „licitații” pentru lichiditate este investigată de Biroul de luptă contra Fraudelor Serioase. Aceasta este prima dată în istoria de 28 de ani a Biroului când banca centrală este implicată într-o anchetă penală, notează Financial Times, care scria despre astfel de nereguli încă de anul trecut. Bogdan Cojocaru
Politicile Băncii Angliei sunt intens verificate, iar o atenție specială este dată unei anchete anterioare privind implicarea instituției într-un scandal de manipulare a pieței valutare. Guvernatorul Mark Carney le-a declarat în această săptămână parlamentarilor că în urma anchetei Banca Angliei a identificat 50 de cazuri posibile de abuz pe care le-a „ratat” în trecut. Încă nu este clar dacă noua anchetă a biroului antifraudă se concentrează pe comportamentul traderilor externi sau pe oficialii băncii centrale, dau pe ambele categorii de personaje. Biroul a confirmat că „cercetează material care i-a fost înaintat de Banca Angliei și care privește licitațiile pentru lichiditate din timpul crizei financiare din 2007-2008”.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026