Versiunea completă
Banci-Asigurari

Banca Transilvania a finanțat cu 47 mil. euro grupul E-INFRA pentru construirea parcului fotovoltaic la Doicești-Șotânga, care va susține construcția viitoarei centrale nucleare de mici dimensiuni dezvoltată de americanii de la NuScale în România

Banca Transilvania a acordat o finanțare de 47 mil. euro  grupului E-INFRA, controlat de omul de afaceri Teofil Mureșan, pentru construirea parcului fotovoltaic Doicești-Șotânga, cu o putere instalată de 80 MW. Proiectul a fost pus în funcțiune la începutul lunii…

Cristina Bellu · 23 august 2023 · 1 min de citit

Banca Transilvania a acordat o finanțare de 47 mil. euro  grupului E-INFRA, controlat de omul de afaceri Teofil Mureșan, pentru construirea parcului fotovoltaic Doicești-Șotânga, cu o putere instalată de 80 MW.

Proiectul a fost pus în funcțiune la începutul lunii august, urmând ca acesta să asigure puterea necesară tuturor echipamentelor și utilajelor folosite în execuția viitoarei centrale cu reactoare modulare mici (SMR) dezvoltată de americanii de la NuScale la Doicești, precum și energia necesară asigurării serviciilor interne ale Centralei SMR, după punerea acesteia în funcțiune.

“Parcul fotovoltaic Doicești-Șotânga va fi în viitor o sursă importantă de energie curată pentru Centrala SMR de la Doicești. Ne bucurăm ca prin această finanțare acordată grupului E-INFRA, Banca Transilvania apreciază și susține un proiect important pentru dezvoltarea Centralei SMR, care va avea în viitor un rol strategic pentru securitatea și tranziția energetică a României”, spune Gianina Pelea, Deputy CEO E-INFRA.

Citește și