Banca Transilvania va acorda credite de 700 mil.lei prin programul Noua Casă; în primele 8 luni din 2020 peste 5.300 de persoane și-au luat locuință prin Prima Casă
Banca Transilvania a început să acorde credite prin programul Noua Casă, suma totală vizată fiind de 700 milioane lei, după ce în 8 luni ale acestui an peste 5.300 de persoane și-au luat locuință cu ajutorul programului anterior, Prima Casă.
Banca Transilvania a început să acorde credite prin programul Noua Casă, suma totală vizată fiind de 700 milioane lei, după ce în 8 luni ale acestui an peste 5.300 de persoane și-au luat locuință cu ajutorul programului anterior, Prima Casă.
Principala noutate a noului program este posibilitatea achiziționării unei locuințe de o valoare mai mare și creșterea sumei care poate fi împrumutată la 119.000 de euro. Avansul minim necesar este între 5 și 15%, diferențiat în funcție de tipul locuinței.
Prin Noua Casă pot fi achiziționate locuințe vechi și noi dacă valoarea de achiziție nu depășeste 70.000 de euro (echivalent în lei). Valoarea maximă a finanțării trebuie să fie de 66.500 euro (echivalent în lei), iar avansul minim necesar este 5%.
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026