Versiunea completă
Banci-Asigurari

Bancherii mai recuperează doar 40% din creditele ajunse în default

Băncile reușesc să recupereze în medie 40% din valoarea creanței la creditele de consum fără garanții la care clienții nu mai plătesc ratele, restul fiind pierdere, în timp ce la împrumuturile garantate cu ipotecă rata de recuperare ajunge la 80%, conform unui studiu al BNR.

Ciprian Botea · 13 decembrie 2012 · 1 min de citit

Băncile reușesc să recupereze în medie 40% din valoarea creanței la creditele de consum fără garanții la care clienții nu mai plătesc ratele, restul fiind pierdere, în timp ce la împrumuturile garantate cu ipotecă rata de recuperare ajunge la 80%, conform unui studiu al BNR.

La nivel agregat, rata de recuperare în caz de neperformanță este 41%, având în vedere că din sumele restante la cardurile de credit bancherii mai recuperează circa jumătate.

“LGD (loss given default sau pierdere estimată în caz de neperformanță – n. red.) pentru creditele de consum fără garanții și pentru cardurile de credit s-au menținut la cele mai ridicate niveluri (65% și respectiv 53%), în timp ce pentru creditele imobiliare și pentru cele de consum garantate cu ipoteci se situează în jurul valorii de 20%”, spun autorii studiului.

Citește și