Băncile ar putea avea acces la obligațiuni ipotecare din 2015
Băncile ar putea avea posibilitatea să emită obligațiuni ipotecare anul viitor, ceea ce le va permite diversificarea și extinderea surselor de finanțare la un cost mai scăzut și care se va reflecta într-un cost mai scăzut al creditarii, consideră reprezentanții Consiliului Investitorilor Străini (CIS).
„Avem încredere că în 2015 vom putea furniza mediului bancar opțiunea de emitere a obligațiunilor ipotecare. Obiectivul este să creăm o legislație suficient de robustă. Procesul legislativ durează mai mult pentru că este vorba despre armonizarea unor interese menite să reprezinte întreaga piață de emitenți și investitori. O astfel de lege are impact mai devreme sau mai târziu asupra conceptului de stabilitate financiară“, a declarat Sergiu Manea, vicepreședintele executiv pe corporate banking și piețe de capital în cadrul BCR, la un eveniment organizat de CIS. El a precizat că aceste titluri vor oferi potențialilor investitori instituționali – fonduri de pensii și companii de asigurări – posibilitatea de a investi în instrumente sigure și monitorizabile. La rândul lui Mihai Bogza, președintele CIS, a declarat că emisiunea obligațiunilor ipotecare nu este doar în interesul băncilor, ci și al investitorilor instituționali.
Ministerul Finanțelor a publicat în aprilie anul acesta pentru dezbatere publică noul proiect de lege privind emisiunile de obligațiuni ipotecare. În termen de trei luni de la aprobarea proiectului de lege, BNR va trebui sa elaboreze cadrul legal secundar. Obligațiunile ipotecare reprezintă o sursă importantă de finanțare în Europa Centrală și de Est. În Cehia, cadrul legal a fost aprobat în 1992, iar în Ungaria în 1996. Finanțările atrase anul trecut prin obligațiuni ipotecare în cele două țări s-au ridicat la 10,3 miliarde de euro, respectiv 4 miliarde de euro.Băncile se confruntă cu discrepanțe între maturitățile creditelor acordate și resursele atrase astfel încât este necesară accesarea unor surse de finanțare stabile și cu maturități mari. Emisiunile de obligațiuni vor permite băncilor să își diversifice finanțările prin utilizarea portofoliului de active existent. De asemenea, pe baza unor criterii de eligibilitate clar stabilite acestea ar putea fi acceptate de BNR ca și colateral, ca în alte state membre UE. Standardizarea acestor instrumente permite lărgirea bazei de investitori atât din punct de vedere geografic, cât și al tipului de investitori, potrivit CIS.
Discuția despre obligațiunile ipotecare a apărut în contextul în care subsidiarele locale au pierdut în perioada de criză o parte din sprijinul băncilor-mamă. Liniile de finanțare externe s-au redus cu 40% în ultimii șase ani și au ajuns la 13 miliarde de euro. Legislația privind obligațiunile ipotecare (așa-numitele covered bonds) a fost îndelung amânată de autorități. România are și în prezent o lege a obligațiunilor ipotecare, emisă în 2006, dar care nu a fost folosită de vreo bancă pentru a mobiliza resurse pe termen lung.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026