Băncile au stat cu marjele de câștig pe retail între 3 pp și 4 pp în anul 2023. Dar nivelul este la jumătate față de acum 10 ani. Dobânda medie la creditele de retail noi în lei a fost preponderent de 9-10%, în timp ce la depozite a rămas sub 7%
Dobânda medie la depozitele noi în lei ale populației a coborât pe parcursul anului 2023 sub 7% și apoi sub 6%, scăzând în decembrie până la 5,9%, în timp ce dobânda medie la creditele retail noi în lei a fost preponderent între 9-10% sau peste, ultima lună aducând însă o ușoară diminuare, la 8,58%.
♦ Marja dintre dobânzile la credite și cele la depozite a susținut în ultimii ani câștigurile mari ale băncilor, alături de creșterea creditării, îmbunătățirea calității portofoliilor și reducerea costurilor de funcționare a băncilor ♦ Sistemul bancar, principalul finanțator al economiei României, a obținut în 2023 un profit record, de aproape 14 mld. lei, după ce în 2022 câștigul depășise 10 mld. lei ♦ În decembrie 2023, dobânda medie la creditele retail noi în lei a coborât spre 8,6% după ce anterior a fost între 9 și 10% și peste 10%, iar dobânda medie la depozitele retail noi în lei a scăzut la 5,9%, marja de câștig coborând la 2,7 puncte procentuale (pp), minimul din 2023 ♦ Maximul marjei de câștig a băncilor, de peste 7,5 pp, a fost în toamna lui 2009, când băncile cereau o dobândă medie la credite de 17-19%, iar dobânda la depozite era de 10-15%.
Dobânda medie la depozitele noi în lei ale populației a coborât pe parcursul anului 2023 sub 7% și apoi sub 6%, scăzând în decembrie până la 5,9%, în timp ce dobânda medie la creditele retail noi în lei a fost preponderent între 9-10% sau peste, ultima lună aducând însă o ușoară diminuare, la 8,58%.
Luna martie 2023 adusese dobânzile la creditele retail noi la maximul ultimului deceniu, de 10,6%. Nivelul ridicat al dobânzilor cerute de bancheri la credite și ecartul față de dobânzile bonificate de bănci la depozite i-au determinat pe unii politicieni români să propună taxarea câștigurilor băncilor de pe piața locală ca în țări precum Italia, Spania și Ungaria, astfel că din acest an bancherii plătesc o taxă suplimentară.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026