Versiunea completă
Banci-Asigurari

Băncile europene se pot confrunta cu pierderi de până la 800 mld. euro dacă se va înrăutăți criza generată de coronavirus

Băncile europene pot înregistra pierderi de peste 800 mld. euro în următorii trei ani ca rezultat al crizei generate de coronavirus, potrivit Financial Times.

Eduard Ivanovici · 21 iulie 2020 · 1 min de citit

Băncile europene pot înregistra pierderi de peste 800 mld. euro în următorii trei ani ca rezultat al crizei generate de coronavirus, potrivit Financial Times. 

Compania americană de consultanță Oliver Wyman estimează că situația în care economia își va reveni încet și țările vor evita să lanseze din nou starea de carantină va genera credite neperformante în valoare de 400 mld. dolari, de două ori peste nivelul ultimilor trei ani. În cel mai rău scenariu, în care al doilea val de infecții se va dovedi mult mai grav decât primul, numerele se pot dubla, iar creditele neperformante pot reprezenta 10% din numărul total de împrumuturi acordate.

„Este puțin probabil ca economia să distrugă sectorul, însă multe bănci vor fi împinse într-o stare de incertitudine cu profituri foarte slabe“, a declarat Christian Edelmann, copreședinte al diviziei de servicii financiare din cadrul Oliver Wyman.

Citește și