Băncile din România au început să convoace AGA pentru aprobarea dividendelor pentru acționari, imediat ce BNR a ridicat restricțiile. BCR dă acționarilor peste 800 mil. lei, iar Raiffeisen 742 mil. lei. La nivelul întregului sistem bancar, solvabilitatea
BCR, a doua cea mai mare bancă din România, și Raiffeisen Bank, a cincea instituție de credit după active, ambele controlate de grupuri bancare austriece, au convocat acționarii să aprobe valoarea dividendelor, la scurt timp după ce BNR a ridicat restricțiile puse în contextul pandemiei COVID-19.
♦ Banca Transilvania a dat deja dividende de 500 mil. lei în octombrie ♦ În 7 ani, băncile din România au trimis la acționari dividende de circa 2 mld. euro (10 mld. lei), conform BNR.
BCR, a doua cea mai mare bancă din România, și Raiffeisen Bank, a cincea instituție de credit după active, ambele controlate de grupuri bancare austriece, au convocat acționarii să aprobe valoarea dividendelor, la scurt timp după ce BNR a ridicat restricțiile puse în contextul pandemiei COVID-19. Iar BRD, a treia bancă din sistem, controlată de grupul francez Société Générale urmează să facă un pas similar în perioadă următoare și să convoace AGA, după ce propunerea de dividende primește aprobarea Consiliului de Administrație.
Acționarii BCR urmeză să aprobe dividende de 800,15 mil. lei, în timp ce în cazul Raiffeisen Bank suma alocată pentru dividende se apropie de 742 mil. lei. Banca Transilvania, liderul pieței bancare locale, a plătit deja acționarilor dividende de 500 mil. lei. Băncile din România, unele controlate de grupuri financiare străine din țări precum Austria, Franța, Italia, Olanda sau Grecia, au primit în a doua jumătate a lunii octombrie din acest an undă verde de la BNR să plătească dividende către acționari, după pauza din ultimii aproape doi ani impusă de efectele nefavorabile ale pandemiei de COVID-19.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026