Versiunea completă
Business Construct

Banii europeni saltă vânzările cu 20-30%

Piața de utilaje de construcții, care s-a redus cu 80% în perioada crizei, simte o revenire anul acesta datorită subvențiilor europene îndreptate către acest sector. Deși construcțiile de infrastructură au plonjat în primul semestru, totuși clienții care lucrează în acest domeniu rămân principalii clienți ai distribuitorilor de utilaje.

Mirela Turlan · 23 septembrie 2014 · 1 min de citit

„Primul semestru al acestui an a evoluat aproape în același mod cu aceeași perioadă a anului trecut, cu un plus pentru utilajele de capacitate mai mare. Estimăm o creștere față de 2013 de peste 20% pentru întreg anul“, spune Liviu Neagu, directorul general al Bergerat Monnoyeur România și Republica Moldova.

Neagu mai spune că în primul semestru peste 70% din achizițiile de utilaje de construcții s-au făcut pe baza proiectelor cu subvenții de la Uniunea Europeană, în contextul în care se înregistrează o accelerare a implementării acestora.

„Deși lucrările de construcții și in­fra­struc­tură nu avansează foarte rapid și pe termen scurt nici nu se întrevede vreo schimbare de trend, socie­tățile din acest domeniu reprezintă peste 60% din vânzările noastre. O creștere importantă se înregistrează în cazul societăților din domeniul agricol“, a mai declarat Neagu.

Citește și