Banii europeni, singura salvare pentru constructorii din Est
Industria construcțiilor din Europa Centrală și de Est rămâne sub semnul crizei și în 2013, la aproape cinci ani de la izbucnirea celei mai grave recesiuni economice din ultima jumătate de secol.
Fondurile pe care statele din regiune le pot aloca din bugetele proprii pentru investiții în infrastructură sunt însă limitate, context în care banii europeni rămân principala sursă de finanțare a acestor proiecte.
Cum actualul exercițiu financiar 2007-2013 este aproape de final, est-europenii și în special țările care au atras deja cea mai mare parte a banilor alocați trebuie să aștepte până anul viitor pentru a demara proiecte de anvergură. Chiar dacă țările central și est-europene și-au dezvoltat masiv infrastructura după aderarea la Uniunea Europeană, în 2004 și respectiv în 2007, încă mai există un decalaj semnificativ față de statele dezvoltate din vestul continentului. Spre comparație, dacă Austria are peste 2,3 kilometri de autostradă la 10.000 de locuitori, Polonia are de aproape patru ori mai puțin.
În plus, pe măsură ce țările din regiune s-au concentrat pe dezvoltarea unor noi proiecte de autostrăzi în ultimii ani, elementele vechi de infrastructură au fost neglijate și acum au nevoie de investiții pentru a putea fi utilizate în continuare. Investițiile necesare în infrastructura țărilor central și est-europene membre ale Uniunii Europene sunt estimate de specialiști la câteva sute de miliarde de euro, din care numai o parte s-au realizat cu fonduri europene sau cu bani de la bugetele naționale în ultimii ani. „Țările din regiune s-au concentrat în ultimii ani pe construcția de drumuri noi, în special de autostrăzi, și mai puțin pe întreținerea infrastructurii existente. În anumite locuri, drumurile și podurile s-au deteriorat în așa măsură încât nu mai pot susține nici măcar actualele volume de trafic, cu atât mai puțin creșterile așteptate“, afirmă Tomasz Wierzbicki, coordonator al proiectului finanțat din fonduri europene ARCHES, care se ocupă cu evaluarea structurilor rutiere din Europa Centrală.
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026