Banii, mai repede în cont pentru tranzacții de minimum 50.000 de euro
Bursa de Valori Bucuresti (BVB) și Depozitarul Central au introdus începând de azi, (10 iulie), posibilitatea decontării pe bază brută pentru tranzacțiile negociate de tip „deal“, cu termen de decontare în aceeași zi, peste o zi sau peste două zile.
Bursa de Valori Bucuresti (BVB) și Depozitarul Central au introdus începând de azi, (10 iulie), posibilitatea decontării pe bază brută pentru tranzacțiile negociate de tip „deal“, cu termen de decontare în aceeași zi, peste o zi sau peste două zile.
Tranzacțiile speciale de tip „deal“, cunoscute și ca tranzacții negociate, se realizează pe un segment separat al bursei. Acestea sunt accesate în principal de investitorii instituționali locali și străini, precum fondurile de investiții, fondurile de pensii private. Pentru acțiunile Fondului Proprietatea, pragul minim pentru o tranzacție „deal“ este de 1,1 milioane de lei (250.000 de euro), la OMV Petrom pragul minim este de 223.000 de lei, la Electrica și Romgaz pragul minim este de 445.000 de lei, iar la BRD și Banca Transilvania de 223.000 de lei (50.000 de euro).
„Pentru tranzacții mari, precum cele „deal“, poate fi important pentru cumpărător să intre rapid în posesia acțiunilor sale și pentru vânzător să obțină banii corespunzători“, a spus Ludwik Sobolewski, directorul general al BVB.
-
Hellas Direct, prin FlexiPay, le permite clienților care vor să achiziționeze o asigurare RCA să o facă direct de la companie și pot împărți costul asigurării anuale în 12 plăți lunareBanci-Asigurari · 15 noiembrie 2026
-
La multi ani! ZF 28 de ani - de la un ziar „serios, dar nu plictisitor”, la un univers media care a crescut împreună cu cei despre care scrie zi de ziZF 28 de Ani · 15 noiembrie 2026
-
Ediția 16 noiembrie 2026 epaperZF Print · 15 noiembrie 2026