Băsescu a decorat mai multe personalități cu contribuții la prezervarea moștenirii iudaice
Președintele Traian Băsescu a semnat, joi, decretul de decorare a mai multor personalități din lumea culturală, pentru contribuția determinantă pe care au avut-o în prezervarea moștenirii iudaice, precum și pentru promovarea imaginii României în lume.
Președintele Traian Băsescu a semnat, joi, decretul de decorare a mai multor personalități din lumea culturală, pentru contribuția determinantă pe care au avut-o în prezervarea moștenirii iudaice, precum și pentru promovarea imaginii României în lume.
Decorațiile au fost conferite la inițiativa președintelui Băsescu “în semn de apreciere pentru înalta ținută morală și profesională de care au dat dovadă de-a lungul întregii lor cariere, pentru contribuția determinantă pe care au avut-o în prezervarea moștenirii iudaice, precum și pentru promovarea imaginii României în lume”, potrivit unui comunicat de presă transmis, joi, de Administrația Prezidențială.
Astfel, Marelui Rabin Elyakim Schlesinger, președinte al Comisiei pentru Conservarea Cimitirelor Evreiești din Europa (Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord) i-a fost conferit Ordinul Național “Serviciul Credincios” – în grad de Comandor.
-
Se pregătește un nou faliment? Două companii aeriene românești au căzut, iar analiștii se tem deja pentru a treia VIDEOZF Live · 15 noiembrie 2026
-
Pentru Anca-Maria Țurcanu, care a preluat Elsima de la părinții ei, prezentul este cel mai greu moment din parcursul afacerii. Business-ul a pornit de la o fabrică de confecții și a ajuns la o cifră de afaceri de 16,5 mil. leiEveniment · 15 noiembrie 2026
-
Caroseriile Ferrari și McLaren se fac într-o comună din Argeș. Omul care a construit fabrica a făcut apoi o Arcă a lui Noe „în mărimea ei biblică“Eveniment · 15 noiembrie 2026