Băuturi nonalcoolice. Accent pe investiții
Piața băuturilor nonalcoolice a suportat și ea efectele perioadei dificile prin care a trecut economia în ultima perioadă, astfel că românii au fost mai atenți la cât consumă și în cazul sucurilor și al apelor îmbuteliate
Cu toate că 2022 a fost un an dificil pentru consum, marii jucători și-au bugetat investiții importante.
„Cel mai important proiect de investiții pe care urmează să-l implementăm se referă la extinderea depozitului automatizat High Bay din cadrul fabricii Coca-Cola HBC din Ploiești. Această extindere ne va permite creșterea capacității de depozitare”, spun reprezentanții Coca-Cola HBC România. Pe de altă parte, investiții are în derulare și PepsiCo, care anul trecut a intrat în acționariatul Carpathian Springs, producătorul AQUA Carpatica.
„În perioada următoare avem planificate proiecte de investiții la fabricile Maspex Vălenii de Munte și Vatra Dornei, susținând astfel evoluția continuă a activității, consolidarea poziției noastre pe piață, dar și stabilitatea pentru comunitățile în care ne desfășurăm activitatea“, a spus și Grzegorz Grabowski, general manager BU România, Ungaria, Bulgaria și Moldova în cadrul Maspex Group. Compania are bugetate investiții de circa 61 mil. lei în 2023.
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026
-
Fermierii din est spun că sunt deficitari la capitolul cooperative. Matei Titianu, Agrorusava: „Dacă nu se implică în mediul asociativ, fermierul nu o să fie la masă, o să fie în meniu“Retail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026