BCR lansează cea de-a patra ediție LifeLab, program care sprijină profesorii să predea educația financiară la clasă, indiferent de materie
Banca Comercială Română (BCR) anunță lansarea celei de-a patra ediții a programului național LifeLab, care aduce educația financiară mai aproape de profesori și elevi, indiferent de disciplina predată. Începând cu această ediție, programul introduce o componentă nouă, respectiv dezvoltarea unei…
Banca Comercială Română (BCR) anunță lansarea celei de-a patra ediții a programului național LifeLab, care aduce educația financiară mai aproape de profesori și elevi, indiferent de disciplina predată.
Începând cu această ediție, programul introduce o componentă nouă, respectiv dezvoltarea unei comunități de profesori-ambasadori.
Proiectul se desfășoară în parteneriat cu Asociația Școlilor Particulare din România (ASP), Asociația Eduino și Asociația Educație pentru Succes.
-
ZF Real Estate by Storia. Cum poți să schimbi viața dintre blocuri? Alexandru Belenyi, BAAB: „Nu construim orașul de la zero, doar facem mici ajustări, dar foarte importanteEveniment · 15 noiembrie 2026
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026