Versiunea completă
Banci-Asigurari

BCR Leasing a urcat pe locul 3 cu 6,1% din piață

BCR Leasing, companie membră a grupului BCR în care banca are 99,87% din acțiuni, a finanțat anul trecut bunuri în valoare de 82,2 mil. euro, volum care i-a adus o cotă de piață de 6,1% și locul al treilea în clasamentul firmelor de profil afiliate băncilor.

Razvan Voican · 7 aprilie 2013 · 1 min de citit

BCR Leasing, companie membră a grupului BCR în care banca are 99,87% din acțiuni, a finanțat anul trecut bunuri în valoare de 82,2 mil. euro, volum care i-a adus o cotă de piață de 6,1% și locul al treilea în clasamentul firmelor de profil afiliate băncilor.

„Circa 28% din volumul total al finanțărilor au fost realizate pe segmentul de autoturisme, 33% au fost pe vehicule comerciale grele și circa 6% pe vehicule comerciale ușoare. Evoluția pe segmente ilustrează o creștere semnificativă a finanțărilor de vehicule comerciale grele“, afirmă reprezentanții BCR Leasing.

Finanțările pentru echipamente au însumat 25,5 mil. euro, în timp ce finanțările pentru automobile s-au ridicat la 24,6 mil. euro. Anul 2012 a marcat astfel o revenire puternică a companiei după trei ani de restructurare, curățare a portofoliului și ajustare a modelului de business pentru creșterea gradului de integrare a produselor proprii cu oferta băncii-mamă. Cross-sellingul cu BCR a constituit principalul canal de vânzare anul trecut, generând un volum finanțat de 46 mil. euro (valoare fără avans aferentă contractelor noi).

Citește și