Versiunea completă
Business Hi-Tech

BCR Seed Starter investește 500.000 de euro în Licenseware, startup românesc de management al licențelor software, într-o rundă de circa 800.000 de euro. Este a treia investiție a fondului de capital de risc al băncii, după FieldOS și Profluo

BCR Seed Starter, primul fond de capital de risc corporativ (corporate venture capital, CVC) al unei bănci din România, a anunțat o investiție de 500.000 de euro în Licenseware, companie românească de tehnologie care a dezvoltat o platformă SaaS pentru managementul licențelor software. Investiția face parte dintr-o rundă de aproximativ 800.000 de euro, în care fondul a avut rolul de investitor pr…

Adrian Seceleanu · 8 iulie 2026 · 2 min de citit

BCR Seed Starter, primul fond de capital de risc corporativ (corporate venture capital, CVC) al unei bănci din România, a anunțat o investiție de 500.000 de euro în Licenseware, companie românească de tehnologie care a dezvoltat o platformă SaaS pentru managementul licențelor software. Investiția face parte dintr-o rundă de aproximativ 800.000 de euro, în care fondul a avut rolul de investitor principal (Lead Investor), alături de fondul Inspire Capital, de investitori de tip business angel din comunitatea Bravva Angels și de câțiva dintre acționarii existenți.

„Investim în Licenseware și sprijinim o companie românească matură, care concurează de la egal la egal pe o piață globală, cu o soluție validată de clienții enterprise. Managementul activelor software este o zonă în care organizațiile mari pierd bani fără să vadă unde, iar Licenseware oferă vizibilitate și o mai bună guvernanță a costurilor IT”, a declarat Carmen Dibuș, CEO al BCR Seed Starter.

Platforma dezvoltată de companie automatizează analiza și gestionarea licențelor software, ajutând echipele de IT, achiziții și conformitate să reducă riscurile de audit și să controleze costurile – de la aplicații enterprise la baze de date, abonamente SaaS și instrumente de productivitate. Folosind motoare proprii și logică specifică fiecărui mare producător de software (Microsoft, Oracle, IBM, Adobe, SAP, Red Hat), soluția citește datele existente în organizație, le validează și recomandă pașii următori, fără instrumente sau agenți suplimentari. Piața vizată este cea de software asset management (SAM), pe care fiecare director financiar caută, în esență, un răspuns la întrebarea cât software plătește compania și cât din el folosește efectiv.

Citește și