Belgienii de la Mega Image ajung la un pas de borna celor 250 de magazine
Mega Image deschide astăzi două supermarketuri în București, ajungând astfel la o rețea de 249 de unități la nivel național, la un singur pas de borna celor 250 de magazine, potrivit datelor anunțate de companie.
Mega Image deschide astăzi două supermarketuri în București, ajungând astfel la o rețea de 249 de unități la nivel național, la un singur pas de borna celor 250 de magazine, potrivit datelor anunțate de companie.
Ambele magazine vor fi operate sub brandul Mega Image, iar unul cu o suprafață de 434 de metri pătrați va fi situat pe strada Maior Vasile Băcila din sectorul 2, urmând ca celălalt, cu o suprafață de vânzare de 260 de metri pătrați, să fie deschis pe strada Râul Doamnei din sectorul 6. Mega Image va deschide încă trei magazine până la finalul lunii septembrie.
Parte a grupului belgian Delhaize, Mega Image este cea mai mare rețea de supermarketuri din România, cu o prezență în București, Constanța, Ploiești, Pitești, Brașov, Târgoviște și alte orașe, sub mărcile Mega Image (150) și Shop&Go (99). Anul trecut, Mega Image a obținut un profit de 3,5 ori mai mare decât în 2011, de 46,7 milioane lei (10,5 milioane euro), la o cifră de afaceri cu 44% mai ridicată, de 1,75 miliarde lei (394 milioane euro).
-
Viitorul dezvoltării rezidențiale stă în comunitățiBusiness Construct · 15 noiembrie 2026
-
Cine este Andrei Avădănei, CEO al Bit Sentinel, o companie de cybersecurity: ”Viitorul nostru depinde de cât de repede transformăm curiozitatea tinerilor în competențe tehnice reale”Business Hi-Tech · 15 noiembrie 2026
-
Dragoș Damian, Terapia Cluj: Nicușor Dan, un link și o poză care arată ce înseamnă să ai o strategie de diplomație economică. Cu o strategie de diplomație economică vom avea creștere în fiecare trimestru, nu numai în T3 – apropo, în T3 nu am avut GuvernOpinii · 15 noiembrie 2026