Berarii României: Piața berii a scăzut cu 7% în primele șase luni. Tendința de scădere există în continuare. A fost o vară normală meteorologic, însă clientul a schimbat opțiunile de consum, a mers în mică măsură la terase și consumul s-a mutat acasă
Industria berii, o piață evaluată la un miliard de euro, va înregistra o scădere în acest an pe fondul închiderii temporare a unităților HoReCa din cauza epidemiei de COVID-19, susțin reprezentanții Asociației Berarii României.
Industria berii, o piață evaluată la un miliard de euro, va înregistra o scădere în acest an pe fondul închiderii temporare a unităților HoReCa din cauza epidemiei de COVID-19, susțin reprezentanții Asociației Berarii României. Declinul vine după ce în ultimii ani piața a cunoscut o revenire după criza din 2008-2009 și exodul românilor în străinătate au tăiat o bună parte din consum.
„Evenimentele foarte mari nu s-au mai ținut, Campionatul European de Fotbal a fost amânat pentru 2021, iar astfel nu am mai avut consumatori și va exista o scădere a pieței berii în acest an. Nu avem date pentru T3, dar pentru moment tendința de scădere. A fost o vară normală din punct de vedere meteo, însă clientul a schimbat opțiunile de consum, a mers în mică măsură la terase și consumul s-a mutat acasă, în familie, în grupuri mai mici de personae, dar nu va recupera pierderile HoReCa. În primele 6 luni piața a scăzut cu 7%”, a spus Julia Leferman, director general în cadrul Asociației Berarii României, la o conferință de presă.
De asemenea, Dan Robinson, președinte al Asociației Berarii României, spune că pandemia de COVID-19 a avut un impact puternic asupra industriei ospitalității și asupra segmentului berii, iar din cauza închiderii HoReCa mulți angajați își vor pierde jobul. El a spus că nu știe un număr exact, însă crede că efectele măsurii de a opri un sector al economiei vor fi dure.
-
Viitorul dezvoltării rezidențiale stă în comunitățiBusiness Construct · 15 noiembrie 2026
-
De la instrument la coleg de echipă: Cum ajung agenții AI să se „angajeze” în companii VIDEOZF Live · 15 noiembrie 2026
-
ZF DESCHIDEREA DE ASTĂZI. Cum va merge bursa. Urmăriți luni, 16 noiembrie 2026, ora 09.30 o discuție cu Alexandru Dobre, Deputy CEO, TradevilleBurse - Fonduri mutuale · 15 noiembrie 2026