Berlin: Spania este cel mai bun exemplu că Europa face ceea ce trebuie
Relansarea economiei Spaniei demonstrează că zona euro face cu brio față crizei, a afirmat ministrul german de finanțe Wolfgang Schaeuble la o conferință de afaceri la Berlin, scrie Reuters.
Relansarea economiei Spaniei demonstrează că zona euro face cu brio față crizei, a afirmat ministrul german de finanțe Wolfgang Schaeuble (foto) la o conferință de afaceri la Berlin, scrie Reuters. „Spania este cel mai bun exemplu că am făcut destul de multe lucruri așa cum trebuie în Europa”, a spus ministrul, adăugând că va rămâne optimist în privința viitorului Spaniei atât timp cât aceasta continuă să aplice reforme. Pentru Spania, 2015 este an electoral. Pentru decembrie sunt programate alegeri generale. Premierul Spaniei, Mariano Rajoy, a venit la putere pozând în apărător al creșterii economice și luptător contra austerității, însă acum este dat ca exemplu de șef de guvern care a implementat cu success măsuri nepopulare de austeritate. Discursul lui Schaeuble ar putea fi interpretat ca unul de susținere a lui Rajoy.
La același eveniment la care a participat Schaeuble, ministrul spaniol al economiei Luis de Guindos a asigurat că Spania va avea anul viitor un deficit bugetar mai mic de 3% din PIB. Economia spaniolă a ieșit în 2013 dintr-o recesiune care a durat, cu câteva întreruperi, cinci ani. Guvernul prognozează pentru 2015 un avans economic de 3,3%, dublu față de media zonei euro. Guvernul conservator al lui Rajoy a introdus reguli noi care fac mai ușor pentru firme să concedieze angajați și care limitează puterea sindicatelor în negocierile colective. Sprijinul pentru partidul de guvernare este în creștere și a ajuns la 28,2%. Pentru opoziția socialistă procentul este de 24,9%.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026