BestJobs: 3 din 5 candidați de peste 45 de ani s-au simțit discriminați la interviu cu privire la vârstă, în timp ce 1 recrutor din 3 a refuzat cel puțin o dată un candidat din cauza vârstei
Vârsta continuă să fie un criteriu important în procesul de recrutare, iar creșterea vârstei de pensionare are potențialul de a schimba dinamica pe piața muncii, în condițiile în care în prezent 80% dintre candidații de peste 45 de ani simt…
Vârsta continuă să fie un criteriu important în procesul de recrutare, iar creșterea vârstei de pensionare are potențialul de a schimba dinamica pe piața muncii, în condițiile în care în prezent 80% dintre candidații de peste 45 de ani simt că există o reticență a recrutorilor privind persoanele mai în vârstă, potrivit unui sondaj BestJobs.
În același timp, 60% dintre candidați susțin că au participat la cel puțin un interviu de angajare la care au fost discriminați din cauza vârstei.
De cealaltă parte, 1 din 3 recrutori recunoaște că a refuzat cel puțin o dată un candidat din cauza vârstei sale.
-
Un lanț românesc de cafenele a urcat pe locul 4 în Europa. 5 to go a pornit de la o cafenea de 12 metri pătrați și are acum peste 800ZF 24 · 15 noiembrie 2026
-
Aproape un milion de clienți Salt Bank pot cumpăra acțiuni la Bursă direct din aplicație, fără sumă minimă și cu comision zero până pe 27 noiembrieBănci și Asigurări · 15 noiembrie 2026
-
Viitorul dezvoltării rezidențiale stă în comunitățiBusiness Construct · 15 noiembrie 2026