BestJobs: 80% dintre angajați nu cred că primesc primă de Paște în contextul pandemiei de coronavirus și majoritatea au redus cheltuielile pentru masa de Paște cu 30%
Majoritatea angajaților (80%) nu se mai așteaptă la vreo primă cu ocazia sărbătorilor pascale, situația actuală urmând să influențeze și cheltuielile pentru Paște, în condițiile în care majoritatea românilor va renunța în acest an să cumpere haine noi și cadouri, iar sumele pe care le vor aloca pentru masa de Paște vor fi, în medie, cu 30% mai mici, arată un sondaj efectuat de platforma de recrut…
Majoritatea angajaților (80%) nu se mai așteaptă la vreo primă cu ocazia sărbătorilor pascale, situația actuală urmând să influențeze și cheltuielile pentru Paște, în condițiile în care majoritatea românilor va renunța în acest an să cumpere haine noi și cadouri, iar sumele pe care le vor aloca pentru masa de Paște vor fi, în medie, cu 30% mai mici, arată un sondaj efectuat de platforma de recrutare BestJobs.
Chiar și cei care nu exclud total posibilitatea unei prime (12%), cred că este totuși puțin probabil să primească ceva în plus la salariu.
Doar puțin peste 3% dintre angajații chestionați sunt siguri că vor primi și în acest an primă de Paște, în timp ce aproape 5% cred că este probabil ca angajatorul să-i recompenseze cu vreun bonus de sărbători.
În același timp, conform aceluiași sondaj, criza actuală va produce efecte și în ceea ce privește cheltuielile legate de sărbătorile pascale pentru circa 69% dintre respondenți. Aproape 80% dintre aceștia vor renunța în acest an la cheltuielile cu haine noi și cadouri, iar sumele pe care le vor aloca pentru masa de Paște vor fi, în medie, cu 30% mai mici.
Presiunea financiară pusă de actuala criză epidemiologică i-a făcut pe aproape 71% dintre angajații care au participat la sondajul BestJobs să amâne, în ultima lună, toate achizițiile mai costisitoare.
Cei mai mulți au tăiat de pe lista achizițiilor hainele (54%), vacanțele (50%) și electrocasnicele (43%), dar angajații români au renunțat să cumpere și mobilă (25%) și au pus pe lista de așteptare și planurile de achiziție a unei case (12%) sau a unei mașini (16%).
Totodată, unii dintre angajații români (aproape 5%), care locuiesc cu chirie, au reușit să-și negocieze valoarea sau plata chiriei, în timp ce aproape un sfert au considerat că nu este nevoie să poarte astfel de discuții cu proprietarii.
Sondajul a fost efectuat în perioada 1-8 aprilie 2020, pe un eșantion de 922 de utilizatori de internet din România.
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026