Biofarm București caută oportunități pentru dezvoltarea companiei, inclusiv investiții organice sau integrarea cu un partener strategic
Producătorul de medicamente Biofarm București vrea să identifice oportunități strategice care să susțină planurile de dezvoltare ale companiei, având în vedere printre altele investiții organice, dar si identificarea unor forme de cooperare strategică, integrare sau aliniere cu un partener strategic.
Producătorul de medicamente Biofarm București vrea să identifice oportunități strategice care să susțină planurile de dezvoltare ale companiei, având în vedere printre altele investiții organice, dar si identificarea unor forme de cooperare strategică, integrare sau aliniere cu un partener strategic.
Consiliul de Administrație al Biofarm informează investitorii că, în cadrul procesului periodic de planificare strategică și guvernanță corporativă, a analizat direcțiile de dezvoltare pe termen mediu și lung ale Societății, precum și modalitățile de susținere și valorificare a acestora.
”Având în vedere amploarea unor etape viitoare de dezvoltare, precum și faptul că anumite obiective strategice pot fi accelerate sau optimizate printr-o integrare corespunzătoare, Consiliul de Administrație a decis identificarea unor oportunitati strategice pentru Societate, ce pot include continuarea dezvoltării independente, investiții organice, dar si identificarea unor forme de cooperare strategică, integrare sau aliniere cu un partener strategic, precum si valorificare în beneficiul tuturor acționarilor”, se arată într-un comunicat publicat la Bursă.
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Miliardarul ucrainean Petro Poroșenko merge cu brandul de dulciuri Roshen la „kilometrul zerro” la shoppingului românesc, Bucur Obor. Magazinul monobrand se pregătește de CrăciunRetail & Agrobusiness · 14 noiembrie 2026
-
Zelenski dezvăluie o posibilă ofertă a SUA: Ucraina ar putea intra în NATO dacă renunță la Donbas. Președintele ucrainean spune că populația va decideEveniment · 14 noiembrie 2026