Bittnet Systems cumpără 23% din acțiunile The E-Learning Company pentru 1,75 mil. lei. Plata, în două etape, prin numerar și acțiuni BNET
Bittnet Systems (simbol bursier BNET), integrator local de soluții IT&C și servicii de training în domeniul IT, a anunțat la bursa de la București că a finalizat cu succes negocierile pentru intrarea în acționariatul The E-Learning Company SA și a…
Bittnet Systems (simbol bursier BNET), integrator local de soluții IT&C și servicii de training în domeniul IT, a anunțat la bursa de la București că a finalizat cu succes negocierile pentru intrarea în acționariatul The E-Learning Company SA și a semnat astfel contractul de investiție pentru cumpărarea a 20.700 de acțiuni, adică 23% din capitalul social, pentru suma de 1,75 mil. lei. Plata către fondatorii The E-Learning Company se va realiza în două etape, conform hotărârii nr. 6 AGEA Bittnet din noiembrie 2020, printr-un mix de numerar și acțiuni BNET.
O primă tranșă în valoare de 850.000 de lei va fi achitată parțial în numerar, respectiv 450.000 de lei, iar restul va fi compensat prin emiterea de acțiuni BNET și alocarea lor în dreptul fondatorilor ELC. A doua tranșă va fi calculată la începutul anului 2022 scăzând din prețul tranzacției valoarea primei tranșe. Prețul exact și alocarea între numerar și compensarea prin acțiuni BNET se vor face în funcție de îndeplinirea anumitor indicatori de profitabilitate pe care ELC îi țintește pentru 2021.
Ca urmare a contractului de investiție, Bittnet are alocat un loc în Consiliul de Administrație al E-Learning Company, poziție care va fi ocupată de Ivylon Management SRL prin Logofătu Cristian. Bittnet a decis participarea în ELC cu scopul de a atinge anumite limite de profitabilitate minimă, fapt pentru care în anii următori se va urmări obținerea distribuirii de dividende, astfel încât Bittnet să poată atinge un randament de cel puțin 18% anualizat cu condiția ca ELC să realizeze un grad de profitabilitate cel puțin egal cu acest procent.
-
Producția industrială a scăzut în primele 9 luni din 2026 cu 3,7% ca serie brută, luna septembrie aducând o reducere mai accentuată, de peste 6%ZF 24 · 13 noiembrie 2026
-
Infinity Capital Investments, fosta SIF Oltenia, și-a dus activul net la aproape 5 mld. lei, cu 14% peste finalul lui 2025, și și-a majorat în trimestrul III participația la Longshield până la 15%ZF 24 · 13 noiembrie 2026
-
Transelectrica a raportat un profit net de 611 mil. lei după nouă luni, de 3,3 ori mai mare. În T3, compania a trecut de la pierdere la un profit de 255 mil. leiZF 24 · 13 noiembrie 2026