Versiunea completă
Banci-Asigurari

Black Friday 2025 la bănci: UniCredit vine cu dobânzi fixe reduse de la 5,99% la creditele de consum, carduri fără comisioane pe viață și cashback pentru clienți persoane fizice și microcompanii

UniCredit Bank lansează în perioada 3-7 noiembrie oferte speciale destinate atât persoanelor fizice, cât și companiilor micro. Astfel, cei care își deschid online un cont curent UniCredit Bank, folosind fluxul digital din aplicația Mobile Banking și aleg oferta Premium, primesc…

Cristina Bellu · 4 noiembrie 2025 · 1 min de citit

UniCredit Bank lansează în perioada 3-7 noiembrie oferte speciale destinate atât persoanelor fizice, cât și companiilor micro. Astfel, cei care își deschid online un cont curent UniCredit Bank, folosind fluxul digital din aplicația Mobile Banking și aleg oferta Premium, primesc un bonus de bun venit de 300 de lei.

În plus, pot obține încă 300 de lei bonus dacă, până la sfârșitul anului, își deschid un cont de economii cu un sold de cel puțin 1.000 lei la 31 decembrie 2025, sau un depozit pe 6 luni (cu prelungire automată) de minimum 15.000 lei / 5.000 euro / 5.000 usd. Alternativ, același bonus suplimentar se acordă și celor care efectuează tranzacții cumulate cu cardul de debit în lei, în valoare de peste 5.000 lei, în lunile noiembrie sau decembrie, potrivit informațiilor transmise de bancă.

Pe 7 noiembrie, în ziua Black Friday, clienții UniCredit pot primi 10% cashback (maximum 100 lei) din valoarea cumpărăturilor de minimum 500 lei/tranzacție, efectuate online sau în magazine, cu cardul de debit în lei înrolat în Apple Pay sau Google Pay.

Citește și