Versiunea completă
Auto & Transporturi

BMW Group vrea să modernizeze toate cele 16 showroomurile BMW și MINI în următorii doi ani

Dealerul Auto Cobălcescu a deschis în București primul showroom BMW și MINI trecut printr-un proces complet de reconfigurare, într-un moment în care constructorul german derulează un amplu program de transformare a întregii rețele de vânzări la nivel global, în paralel…

Robert Manea · 16 martie 2026 · 1 min de citit

Dealerul Auto Cobălcescu a deschis în București primul showroom BMW și MINI trecut printr-un proces complet de reconfigurare, într-un moment în care constructorul german derulează un amplu program de transformare a întregii rețele de vânzări la nivel global, în paralel cu lansarea noii generații de modele electrice Neue Klasse.

Showroom-ul inaugurat de Auto Cobălcescu renunță la conceptul clasic de galerie auto, birourile și zonele administrative fiind înlocuite cu spații deschise de discuții și zone de prezentare configurabile. BMW Group România a anunțat că procesul de modernizare va cuprinde în următorii doi ani toate cele 16 showroom-uri BMW și MINI din țară.

„Astăzi nu asistăm doar la deschiderea unui showroom nou. Este începutul unei transformări reale, profunde și vizibile în modul în care interacționăm cu clienții noștri”, a declarat Dan Grigore, director general Auto Cobălcescu.

Citește și