BNR crede că impactul inflaționist ar putea fi mai prelungit și mai puternic decât estimările inițiale. Coșul IPC este afectat inclusiv de creșterea prețurilor la RCA
Impactul inflaționist al șocurilor pe partea ofertei ar putea fi chiar mai puternic și mai prelungit decât arată evaluările actuale, au atenționat mai mulți membri ai Consiliului de Administrație al BNR în minuta ședinței de politică monetară, menționând printre cauze…
Impactul inflaționist al șocurilor pe partea ofertei ar putea fi chiar mai puternic și mai prelungit decât arată evaluările actuale, au atenționat mai mulți membri ai Consiliului de Administrație al BNR în minuta ședinței de politică monetară, menționând printre cauze creșterea constantă a cotațiilor unor mărfuri energetice și non-energetice, persistența blocajelor în lanțurile de producție și aprovizionare, dar și previzibila majorare a tarifelor polițelor RCA.
” Impactul inflaționist al șocurilor pe partea ofertei ar putea fi chiar mai puternic și mai prelungit decât arată evaluările actuale, au atenționat mai mulți membri ai Consiliului, semnalând ascensiunea continuă și/sau abruptă a cotațiilor unor mărfuri energetice și non-energetice, precum și persistența blocajelor în lanțurile de producție și aprovizionare, asociate cu costuri crescute de transport, ce afectează vizibil – direct sau indirect – și inflația de bază, inclusiv pe calea prețurilor importurilor. Au fost, de asemenea evocate ponderea mare deținută în coșul IPC de prețurile alimentelor, energiei și combustibililor, precum și gradul potențial de transferare în prețurile de consum a creșterilor de costuri materiale, în condițiile unei cereri încă solide, dar în temperare, alături de previzibila majorare a tarifelor polițelor RCA”.
În acest context, BNR este foarte preocupată de riscul ca puseul inflaționist provocat de șocurile pe partea ofertei – implicând urcarea considerabilă și relativ persistentă a ratei anuale a inflației deasupra intervalului țintei –, să deterioreze anticipațiile inflaționiste pe termen mediu și să genereze astfel efecte secundare importante, eventual printr-o spirală salarii-prețuri, având în vedere și tendința de scădere a gradului de relaxare a pieței muncii.
-
Un lanț românesc de cafenele a urcat pe locul 4 în Europa. 5 to go a pornit de la o cafenea de 12 metri pătrați și are acum peste 800ZF 24 · 15 noiembrie 2026
-
Aproape un milion de clienți Salt Bank pot cumpăra acțiuni la Bursă direct din aplicație, fără sumă minimă și cu comision zero până pe 27 noiembrieBănci și Asigurări · 15 noiembrie 2026
-
Viitorul dezvoltării rezidențiale stă în comunitățiBusiness Construct · 15 noiembrie 2026